Nu trebuie sã se ducã; dati-le voi sã mãnînce (Matei, 14, 16)

Iubiti credinciosi,

În Sfînta Evanghelie de astãzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrãnit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pîini si doi pesti. Cãci mergînd prin Galileea, vestea tuturor cuvîntul mîntuirii, fiind înconjurat de o mare multime de oameni, bãrbati, femei cu copii în brate, bãtrîni si bolnavi de tot felul. Toti cãutau pe Dumnezeu si erau însetati dupã cuvintele de învãtãturã ale Mîntuitorului. Toti suspinau dupã Mesia si aveau nevoie de pãstori duhovnicesti care sã-i învete Sfînta Scripturã, sã-i hrãneascã cu cuvinte de mîntuire, sã-i scape de robia patimilor si sã-i cãlãuzeascã spre Hristos.

Vãzînd Domnul popor mult, I s-a fãcut milã de ei si a tãmãduit pe toti bolnavii lor (Matei 14, 14). Iatã cã Fiul lui Dumnezeu are milã si de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveste si de suferintele noastre trupesti si le vindecã, uneori chiar înaintea tãmãduirii sufletelor, stiind cã prin aceasta oamenii se întorc mult mai usor la pocãintã.

Dar fãcîndu-se searã, au venit la Dînsul ucenicii Lui si I-au zis: Locul este pustiu si vremea a trecut; deci dã drumul multimilor, ca sã se ducã prin sate sã-si cumpere hranã (Matei 14, 15). Ucenicii, vãzînd poporul obosit, flãmînd si însetat, si soarele asfintit, au cerut Mîntuitorului sã înceteze cuvîntul de învãtãturã si sã lase multimea sã se întoarcã în satele lor ca sã mãnînce si sã se odihneascã.

Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai cã ei cugetau mai mult omeneste decît duhovniceste. De aceea Mîntuitorul a respins propunerea ucenicilor Sãi prin aceste cuvinte: Nu trebuie sã se ducã!, adicã: Nu îndepãrtati oamenii de la voi, cã nu au unde se duce. Iatã, sînt ca niste oi fãrã pãstori. Sînt obositi, bolnavi, flãmînzi si însetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pãstori buni, de cuvinte de mîngîiere, de hranã duhovniceascã. Nu trebuie sã se ducã de la voi! Dati-le voi ca sã mãnînce!

Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mîntuitorului Hristos: Nu avem decît cinci pîini si doi pesti! Iar Domnul a poruncit: Aduceti-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvîntat pîinile, iar ucenicii, dupã ce au asezat poporul pe iarbã, le-au împãrtit multimilor pîinile si pestii. Dupã ce s-au sãturat toti cei ce mîncaserã, ca la cinci mii de bãrbati, afarã de femei si de copii, ucenicii au strîns rãmãsitele de fãrîmituri, douãsprezece cosuri pline (Matei 14, 17-21).

Aceastã mare minune a înmultirii pîinilor, s-a sãvîrsit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei s-a zidit aici o mãnãstire micã, ce dãinuieste pînã astãzi. Într-un chip desãvîrsit minunea înmultirii pîinilor se repetã pe pãmînt de la începutul zidirii si pînã astãzi, ca o liturghie permanentã a creatiei. Oare nu hrãneste Dumnezeu astãzi cu pîine si hranã peste cinci miliarde de oameni, cît numãrã tot pãmîntul? ªi aceasta nu este o minune a înmultirii pîinilor, cel putin tot atît de mare ca cea din Galileea, de acum aproape douã mii de ani?

Iubiti credinciosi,

Omul fiind format din douã pãrti, adicã trup si suflet, are în viatã si bucurii sufletesti si bucurii pãmîntesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pãmînt de hranã sufleteascã pentru mîntuire si de hranã trupeascã materialã pentru a-si mentine viata în trup. Pentru hrana materialã avem pãrinti care se îngrijesc de copii si le asigurã cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceascã necesarã mîntuirii sufletelor, avem pãrinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se îngrijesc de mîntuirea credinciosilor încredintati lor de Hristos.

Iatã pentru ce a poruncit Mîntuitorul ucenicilor Sãi: Nu trebuie sã se ducã oamenii de la voi; dati-le voi sã mãnînce! (Matei 14, 16) ªi care este hrana cu care episcopii si preotii hrãnesc pe credinciosi?

Cea dintîi hranã cu care pãstorii Bisericii sînt datori sã hrãneascã pe credinciosi este învãtãtura de credintã ortodoxã. Credinta dreaptã apostolicã este pîinea vietii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvîntul viu si neschimbat propovãduit de Fiul lui Dumnezeu si de Sfintii Apostoli si scris cu litere de foc în Sfînta Evanghelie. Credinta curatã în Dumnezeu, Cel în Sfînta Treime închinat si mãrit, este cuprinsã pe scurt în Crez, este mãrturisitã de douã mii de ani de Biserica Ortodoxã si de sfintii ei slujitori si este apãratã cu jertfa a milioane de martiri si cu învãtãtura tuturor Sfintilor Pãrinti si Cuviosi.

Fãrã credintã dreaptã, adicã ortodoxã, nu putem face nici fapte bune si deci nu ne putem mîntui. Credinta adevãratã, vie, pe care o mãrturisim prin cuvînt si prin viata noastrã, împreunã cu sîngele mucenicilor stau la temelia Bisericii si a mîntuirii noastre. De aceea, cine cautã sã schimbe cu ceva dogmele credintei ortodoxe, sã rãstãlmãceascã Sfînta Scripturã, sã semene neghinã în ogorul semãnat si lucrat de Hristos, acela încearcã sã punã altã temelie Bisericii. Dupã cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei si este dat anatema, adicã dat satanei, de Bisericã. Printre acestia se numãrã atît necredinciosii care neagã pe Dumnezeu si urãsc Biserica Lui, cît si toti sectantii rupti din sînul Bisericii apostolice care îsi fac "bisericutele" lor si se leapãdã de dreapta credintã, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinti si rãstãlmãcesc Sfînta Scripturã.

Ierarhii si preotii, ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, au marea datorie sã apere dreapta credintã si pe credinciosii ortodocsi încredintati lor, ca sã nu fie amãgiti de prozelitismul sectar si sã fie tîrîti în orice fel de grupãri sectare. Preotii, mai ales, au datoria sã facã lectii de catehizare în Duminici si sãrbãtori, în cadrul sfintelor slujbe, atît la Liturghie si la vecernie cît si în toate ocaziile, sã explice credinciosilor nostri învãtãtura de credintã ortodoxã, Crezul, Tatãl nostru, Fericirile, cele sapte Taine ale Bisericii. Apoi sã combatã orice fel de prozelitism sectar, adunãrile religioase afarã de bisericã, vizitele neortodoxe în casele enoriasilor, ca si rãspîndirea si citirea cãrtilor anticrestine si sectante, care amãgesc pe crestinii slabi si neinformati duhovniceste.

Mai ales astãzi, cînd sectele de tot felul asaltezã Biserica Ortodoxã si pe fiii ei, preotii trebuie sã fie la datorie, sã cunoascã bine Sfînta Scripturã, sã fie modele vii în ochii tuturor, sã propovãduiascã Evanghelia "cu timp si fãrã timp", sã facã vizite misionare în casele enoriasilor, sã formeze comitete de credinciosi buni ca sã-i ajute în misiune si sã hrãneascã poporul lui Dumnezeu cu învãtãtura curatã a Bisericii Ortodoxe. Oricît ar pãrea de greu, preoti buni sînt destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar si întãresc cu cuvîntul si fapta dreapta credintã.

A doua hranã duhovniceascã, de aceeasi valoare cu credinta curatã, este viata moralã în rîndul credinciosilor nostri. Dumneavoastrã fratilor, ca fii adevãrati ai Bisericii lui Hristos aveti mari datorii sã pãstrati cu sfintenie credinta ortodoxã pînã la moarte, chiar cu pretul vietii. Apoi sã trãiti, adicã sã puneti în practicã învãtãtura Sfintei Evanghelii, stiind cã, credinta fãrã fapte bune este moartã (Iacob 2, 17-20). Adicã sã fiti oameni de rugãciune, sã trãiti în pace cu totii, sã mergeti regulat la bisericã, de unde primiti adevãrata hranã duhovniceascã; sã faceti milostenie, sã fugiti de desfrînare si de betie, douã grele pãcate care stãpînesc astãzi aproape toatã lumea si sã vã cresteti copiii în frica si dragostea de Dumnezeu.

Aveti grijã de tot si mai ales de fiii si de familia dumneavoastrã sã nu cadã în cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au înmultit avorturile, certurile în familie, desfrîul si divortul. Ba în ultimul timp s-au rãspîndit la noi filme si chiar cãrti si reviste pornografice care cad în mîinile tinerilor si copiilor nostri si trag pe multi la desfrînare. Pãrintii în familie, bãtrînii întelepti si crestinii buni împreunã cu preotii din parohii sînt datori în fata lui Dumnezeu sã ajute generatia tînãrã, pe cei slabi în credintã si lipsiti de educatie crestinã, ca sã nu cadã în aceste cumplite patimi ce corup societatea noastrã.

Credinciosii nu trebuie sã lase totul în grija preotului. Ei trebuie sã ajute pe preot, sã-l întrebe, sã colaboreze, sã-i cearã sfatul ori de cîte ori este nevoie si sã asculte cu sfintenie cuvîntul lui. Iar dacã au vreo îndoialã, sã meargã la preotii bãtrîni, la mînãstiri si la nevoie, chiar la episcopul lor. Viata moralã exemplarã a preotului si a credinciosilor, ca si colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formeazã un puternic zid de rezistentã împotriva tuturor ispitelor si furtunilor.

Sfintele slujbe fãcute la timp, dupã rînduialã, cu evlavie si fãrã grabã, hrãnesc cel mai mult pe credinciosii din satele si orasele noastre. ªi dacã existã coruri si cîntãri frumoase la slujbe si predici bune, calde, inspirate din trãire, pe întelesul tuturor, slujbele îi întãresc în credintã pe toti, umplu bisericile de credinciosi, atrag la ortodoxie chiar si pe cei ce s-au rupt de Bisericã si îi apropie de Hristos pe toti.

Fericite sînt asemenea parohii care au preoti buni, cu slujbe si predici frumoase, izvorîte din credintã; cu pãstori model si mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu si pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinãri religioase si de familie, nici secte, nici betii, nici alte grele pãcate, ci toti vor fi cu un cuget si o inimã în sînul Bisericii lui Hristos.

Predica vie este ajutatã în parohie si de citirea cãrtilor ortodoxe. De altfel s-au tipãrit numeroase cãrti de cãtre Biserica Ortodoxã Românã. Se recomandã sã functioneze la fiecare parohie o bibliotecã cu cele mai bune cãrti de învãtãturã ortodoxã, care sã se dea enoriasilor la citit, dupã nevoie, cu binecuvîntarea preotului. Cele mai bune cãrti pentru întãrirea credintei sînt: Sfînta Scripturã sau Biblia, Vietile Sfintilor pe fiecare lunã, Despre credinta ortodoxã, Filocaliile, Catehismul, Mîntuirea Pãcãtosilor, Convorbiri duhovnicesti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Românesc, cãrti de explicare a credintei, precum si multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credinciosilor sã nu lipseascã sfintele icoane, Sfînta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau mãcar o carte de rugãciuni.

Toate acestea sporesc credinta în casã si în inimi si hrãnesc mult pe credinciosii nostri. Iar dacã lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cãrtile sfintele si exemplele preotului, îndatã pãtrund sectele si dezbinarea în casã si în parohie si nimic nu este mai greu decît sã îndreptezi o parohie dezbinatã si tulburatã.

Credinciosii trebuie sã se spovedeascã, pentru a se putea hrãni cu Sfînta Împãrtãsanie care este Trupul si scump Sîngele lui Hristos, mai ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bãtrînii, vãduvele si copiii sã se împãrtãseascã mai des, dupã sfatul preotului. Nu trebuie sã fugim de Sfintele Taine, fie de frica osîndei, fie din nepãsare, dar nici sã cerem prea des Sfînta Împãrtãsanie ci sã tinem regula Bisericii, calea de mijloc, stiind cã extremele, excesele, adicã nepãsarea si îndrãzneala, sînt ale vrãjmasului.

Iubiti credinciosi,

Iatã cîteva cãi prin care pãstorii Bisericii lui Hristos îsi hrãnesc enoriasii, dupã porunca Domnului: Dati-le voi sã mãnînce. Ele sînt mai multe, dar acestea sînt recomandate întîi de Sfintii Pãrinti. Însã nu este de ajuns numai sã avem preoti buni la sate si orase. Dumneavoastrã credinciosii sînteti datori sã colaborati cu preotii la întãrirea ortodoxiei în parohie, la hrãnirea celor flãmînzi si însetati, la ajutorarea, cercetarea si miluirea sãracilor, a orfanilor, a vãduvelor, a copiiilor si a celor greu bolnavi. Sã nu uitãm cã de multe ori credinciosii reusesc sã atragã multe suflete si sã intre acolo unde nu poate pãtrunde preotul. Nu lãsati pe preot sã lupte singur. Ajutati-i la bisericã, la slujbe, la curãtenie, la cercetarea bolnavilor, la îndrumarea celor din jur sã vinã la Hristos.

Sã ne rugãm cu totii lui Dumnezeu sã rînduiascã pãstori în buni Bisericile Sale, spre întãrirea dreptei credinte întru lauda Preasfintei Treimi si mîntuirea sufletelor noastre. Amin.